Home / Actualitate / ACȚIUNE RUTIERĂ ÎN PLOIEȘTI, PENTRU COMBATEREA UTILIZĂRII TELEFOANELOR MOBILE ÎN AFARA CONDIȚIILOR PREVĂZUTE DE LEGE

ACȚIUNE RUTIERĂ ÎN PLOIEȘTI, PENTRU COMBATEREA UTILIZĂRII TELEFOANELOR MOBILE ÎN AFARA CONDIȚIILOR PREVĂZUTE DE LEGE

Joi, 9 august a.c., Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a organizat, în municipiul Ploiești, o acțiune cu efective mărite, în vederea prevenirii accidentelor de circulație produse pe fondul utilizării telefoanelor mobile, în afara condițiilor prevăzute de lege.

 

Astfel, mai multe echipe de polițiști din cadrul Serviciului Rutier al I.J.P. Prahova, Biroului Drumuri Naționale și Europene și Biroului Rutier Ploiești, au oprit, pentru verificări, 115 autovehicule.

Dintre conducătorii acestora, față de 62 au fost aplicate sancțiuni contravenționale, totalizând amenzi în valoare de 10.440 de lei.

Astfel, 7 sancțiuni au fost aplicate pentru utilizarea telefoanelor mobile în timpul conducerii autovehiculelor fără a utiliza dispozitive tip handsfree. Alte 38 de persoane verificate au fost sancționate pentru că nu purtau centura de siguranță în timpul deplasării, iar un conducător auto a fost depistat circulând cu autovehiculul având expirată valabilitatea inspecției tehnice periodice.

Polițiștii au reținut, de asemenea, două permise de conducere (nerespectarea culorii roșii a semaforului, respectiv neacordarea priorității de trecere pietonilor), au reținut un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numerele de înmatriculare (ITP expirat).

Având în vedere urmările grave pe care le poate avea distragerea atenției conducătorilor auto prin utilizarea, în afara condițiilor prevăzute de lege, a telefoanelor mobile, avem în vedere extinderea acestui gen de acțiuni atât în alte localități, cât și pe drumurile naționale și județene.

Check Also

CSS PLOIEȘTI , 10 MEDALII LA CLUJ

CSS PLOIEȘTI , 10 MEDALII LA CLUJ In ziua de 13 octombrie a.c., s-a desfășurat …

“Forum economic România-Italia, redăm încrederea investitorilor străini și români din diaspora în economia românească’”

CCIRO Italia în colaborare cu: Consiliul Județean Prahova, Academia Europeană pentru Relații Economice și Culturale …

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com