Home / Actualitate / Două acțiuni desfășurate ieri pe DN 1, pentru combaterea vitezei nelegale și a comerțului ilicit

Două acțiuni desfășurate ieri pe DN 1, pentru combaterea vitezei nelegale și a comerțului ilicit

Două acțiuni desfășurate ieri pe DN 1, pentru combaterea vitezei nelegale și a comerțului ilicit

 

  • În cursul zilei de ieri, polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene au continuat seria acțiunilor pentru prevenirea și combaterea cazurilor de conducere cu viteza neregulamentară.

Au aplicat 94 de sancțiuni contravenționale, dintre care 70 pentru viteză peste limita legală, în valoare totală de 41.870 lei.

De asemenea, au reținut șase permise de conducere.

 

  • Tot la nivelul Biroului Drumuri Naționale și Europene, s-a organizat și o acțiune pentru combaterea comerțului neautorizat din zona Drumului Național 1, în afara orașului Comarnic și stațiunii Sinaia.

Au fost aplicate 13 sancțiuni, în valoare totală de 2.000 de lei, iar marfa depistată fără documente legale a fost confictată.

 

          Acțiuni rutiere desfășurate de alte subunități din județ:

 

Tot ieri, între orele 11 și 14, polițiști ai Secției Rurale nr. 3 Blejoi au desfășurat o acţiune în zona de competență, pe linie de poliție rutieră și ordine

  • publică. Astfel, au controlat 29 de autovehicule, au legitimat 39 de persoane și, pentru neregulile constatate, au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, în valoare de  160 lei.

 

  • În intervalul orar 07-10, pe raza orașului Urlați și a comunei Ceptura, a fost executată o acţiune rutieră, în scopul prevenirii evenimentelor rutiere înregistrate pe drumurile publice, îndeosebi pe fondul vitezei neregulamentare. Astfel, au fost controlate 38 de autovehicule (7 verificări alcoolscop), legitimate 42 de persoane și s-au aplicat 13 sancțiuni contravenționale, în valoare de 915 lei.

 

 

Comercianții din zona Halelor Centrale și Bereasca, verificați de polițiștii Secției nr. 1 Ploiești. Au fost aplicate sancțiuni de peste 10.000 de lei

 

Ieri, în intervalul orar 14-16, polițiști ai Secției nr. 1 Ploiești au executat o acțiune în zona Halelor Centrale și a cartierului Bereasca, pentru prevenirea şi combaterea comerțului ilicit.

Cu acest prilej, au verificat 16 agenți economici, au legitimat 52 de persoane și

au aplicat 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.200 lei, și au confiscat bunuri (țigări, acool îmbuteliat, articole vestimentare,legume și flori) de 10.100 lei.

 

 

Principalele activități desfășurate de către efectivele Inspectoratului Județean de Poliție Prahova în ultimele 24 de ore:

 

  • Efectivele de poliție rutieră din Prahova au organizat și desfășurat trei acțiuni având ca scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. Astfel, au fost verificați cu aparatul etilotest 99 de conducători auto și au fost controlate 53 de autovehicule destinate transportului de persoane și mărfuri. Având în vedere neregulile depistate, polițiștii rutieri au constatat două infracțiuni și 221 de contravenţii, sancționând astfel diferite abateri de la legislaţia rutieră (135 pentru viteză excesivă; două pentru abateri ale pietonilor; 19 pentru neutilizarea centurii de siguranță etc.). Totodată, ca măsuri complementare, au fost reţinute 10 permise de conducere și a fost retras un certificat de înmatriculare.
    • De asemenea, dispozitivul de siguranță publică a acționat pe raza întregului județ în vederea menținerii unui climat de normalitate civică. În urma activităților de patrulare în mediul urban, agenții de siguranță publică au constatat o infracțiune și au aplicat 156 de sancțiuni contravenționale (dintre care: 79 pentru diferite încălcări ale prevederilor Legii nr. 61/1991, 55 la O.U.G. nr. 195/2002, 11 la Legea nr. 12/1990 etc.), în valoare totală de020 lei. Totodată, agenții de siguranță publică au verificat 173 de autovehicule și au legitimat 437 de persoane.

     

    • În aceeași perioadă, în mediul rural au fost sesizate 11 infracțiuni și constatate 109 contravenții (dintre care 35 la Legea nr. 61/1991 și 71 la O.U.G. nr. 195/2002). De asemenea, au fost legitimate 693 de persoane și au fost controlate 415 autovehicule (65 de testări alcoolscop).

Check Also

CSS PLOIEȘTI , 10 MEDALII LA CLUJ

CSS PLOIEȘTI , 10 MEDALII LA CLUJ In ziua de 13 octombrie a.c., s-a desfășurat …

“Forum economic România-Italia, redăm încrederea investitorilor străini și români din diaspora în economia românească’”

CCIRO Italia în colaborare cu: Consiliul Județean Prahova, Academia Europeană pentru Relații Economice și Culturale …

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com