Home / Actualitate / Hoți de catalizatoare prinși în flagrant

Hoți de catalizatoare prinși în flagrant

  • Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au efectuat cercetări într-o cauză privind sustragerea mai multor catalizatoare auto și au identificat persoanele bănuite de comiterea faptelor, respectiv doi bărbați, unul din comuna Dumbrăvești, al doilea din comuna Ineu, județul Bihor.

Din cercetări a rezultat că cei doi, în perioada aprilie – mai 2018, ar fi comis trei astfel de infracțiuni pe raza municipiului Ploiești, două în Câmpina, una în Bănești și una în Slănic,  modul de operare fiind secționarea ori demontarea catalizatoarelor de la diferite autoutilitare. Ieri, aceștia au fost prinși în flagrant, pe raza municipiului Bacău, în timp ce sustrăgeau astfel de componente de la două dintre autovehiculele vizate anterior. În cauză au fost efectuate două percheziții, la domiciliul unuia dintre bănuiți, respectiv la o societate comercială unde cei doi valorificau bunurile sustrase, fiind descoperite și ridicate bunurile comercializate de aceștia. O autoutilitară, folosită la comiterea unora dintre fapte, a fost indisponibilizată în cauză.

În urma probatorului administrat, în cauză s-a dispus reținerea celor doi pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentați Judecătoriei Ploiești, cu propunerea de sesizare a instanței.

 

 

Cercetată pentru evaziune fiscală

 

  • Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat cercetări într-un dosar penal privind o femeie de 45 de ani bănuită de evaziune fiscală.

Din cercetările polițiștilor au rezultat indicii că femeia, în calitate de administrator al unei întreprinderi individuale având ca obiect de activitate tăierea, fasonarea și finisarea pietrei, nu ar fi înregistrat în contabilitatea societății încasările, fapt ce a influențat în mod negativ bugetul consolidat al statului cu suma

de 128.256 lei.

Dosarul penal a fost înaintat unității de parchet cu propunere de sesizare a instanței competente să soluționeze cauza.

 

 

Condamnat la închisoare pentru furt

 

  • Polițiști din cadrul Secției nr. 1 Ploiești au depistat un bărbat din municipiu, față de care Judecătoria Ploiești a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de furt în formă continuată. A fost încarcerat în Penitenciarul Mărgineni.

 

 

Acțiuni desfășurate ieri 

 

  • Polițiști din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene au continuat acțiunile pentru identificarea conducătorilor de autovehicule care încalcă regimul legal de viteză, a celor care conduc sub influența băuturilor alcoolice, precum și pentru verificarea transporturilor de persoane în regim taxi. Au aplicat 117 sancțiuni contravenționale, în valoare de 27.510 lei și au reținut trei permise de conducere.

 

  • Agenți din cadrul Secției nr. 1 Ploiești au desfășurat o acțiune în zona Piața Halele Centrale, pentru prevenirea şi combaterea comerțului ilicit.

Au verificat 11 agenți economici, iar pentru neregulile constatate au aplicat 18 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.300 lei și au confiscat bunuri de 3.722 lei.

Totodată, au constatat două infracțiuni de comercializare de produse purtând o marca identică sau similară cu o marcă înregistrată.

 

  • În data de 7 iunie, polițiști din cadrul Secției nr. 3 Ploieşti au desfășurat o acțiune în zona parcului „Coral” și în piața agroalimentară ,,Aurora Vest”, în vederea prevenirii și combaterii comerțului ilicit, a cerșetoriei și a consumului de băuturi alcoolice în locuri publice.

Au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.000 de lei și au constatat o infracțiune de furt.

 

Polițiștii Secției Rurale nr. 4 Câmpina au desfășurat o acțiune, pe raza

  • localităților Provița de Sus și Valea Doftanei, pentru verificarea îndeplinirii condițiilor legale pe linia comercializării, desfacerii și consumului de băuturi alcoolice. Au verificat trei societăți comerciale, iar pentru abaterile constatate au aplicat trei sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.500 lei și au confiscat băuturi alcoolice, oferite spre vânzare fără documente de proveniență, de 500 lei.

 

 

 

Exemple de infracțiuni rutiere:

 

  • Conducere a unui autovehicul de către o persoană care are suspendat acest drept – una (Ploiești);
  • Conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis – una (Bălțești);
  • Conducere a unui autovehicul cu numere false de înmatriculare – una (Ploiești).

 

 

Principalele activități desfășurate de către efectivele Inspectoratului

Județean de Poliție Prahova în ultimele 24 de ore:

 

 

  • Efectivele de poliție rutieră din Prahova au organizat și desfășurat patru acțiuni având ca scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente. Astfel, au fost verificați cu aparatul etilotest 238 de conducători auto și au fost controlate 97 de autovehicule destinate transportului de persoane și mărfuri. Având în vedere neregulile depistate, polițiștii rutieri au constatat o infracțiune și 265 de contravenţii, sancționând astfel diferite abateri de la legislaţia rutieră (84 pentru viteză excesivă; 13 pentru abateri ale pietonilor; 37 pentru neutilizarea centurii de siguranță etc.). Totodată, ca măsuri complementare, au fost reţinute opt permise de conducere și au fost retrase două certificate de înmatriculare auto.

 

De asemenea, dispozitivul de siguranță publică a acționat pe raza întregului județ în vederea menținerii unui climat de normalitate civică. În urma activităților de patrulare în mediul urban, agenții de siguranță publică au constatat 11 infracțiuni (10 în flagrant) și 145 de contravenții (dintre care: 42 pentru diferite încălcări ale

  • prevederilor Legii nr. 61/1991, 77 la O.U.G. nr. 195/2002 etc.), în valoare totală de940 lei. Totodată, agenții de siguranță publică au verificat 224 de autovehicule și au legitimat 436 persoane.

 

  • În aceeași perioadă, în mediul rural au fost sesizate 11 infracțiuni și constatate 103 contravenții (dintre care 38 la Legea nr. 61/1991 și 59 la O.U.G. nr. 195/2002). De asemenea, au fost legitimate 763 de persoane și au fost controlate 466 de autovehicule (39 testări alcoolscop).

 

Check Also

CSS PLOIEȘTI , 10 MEDALII LA CLUJ

CSS PLOIEȘTI , 10 MEDALII LA CLUJ In ziua de 13 octombrie a.c., s-a desfășurat …

“Forum economic România-Italia, redăm încrederea investitorilor străini și români din diaspora în economia românească’”

CCIRO Italia în colaborare cu: Consiliul Județean Prahova, Academia Europeană pentru Relații Economice și Culturale …

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com