Home / Actualitate / Preţurile abonamentelor la FC Petrolul Ploiesti

Preţurile abonamentelor la FC Petrolul Ploiesti

FC Petrolul Ploieşti a inceput de azi , 02 iulie, procedura de comercializare a abonamentelor pentru jocurile organizate pe teren propriu în cadrul sezonului 2018-2019.

Până pe data de 14 iulie, procedura va fi rezervată EXCLUSIV vechilor abonaţi, cei care vor avea opţiunea de a-şi păstra locul pe stadion. În acest sens, la procurarea unui abonament nou, vă rugăm să prezentaţi şi vechiul abonament.

Preţurile abonamentelor vor fi următoarele:

* Pentru sezon întreg

– Tribuna 0 – 450 lei.

– Tribuna I – 350 lei.

– Tribuna II – 220 lei (tarif întreg) şi 200 lei (tarif redus pentru pensionari, elevi, studenţi, sector 212).

– Peluze – 150 lei (tarif întreg) şi 120 lei (tarif redus pentru pensionari, elevi, studenţi, sector 100 Peluza I, respectiv sector 300 Peluza II).

* Pentru turul ediţiei de campionat 2018-2019

– Tribuna 0 – 240 lei.

– Tribuna I – 180 lei.

– Tribuna II – 130 lei.

– Peluze – 80 lei.

*abonamentele emise pentru turul campionatului vor fi valabile până la sfârşitul anului calendaristic 2018, urmând să acopere şi cele două etape din retur programate de către Federaţia Română de Fotbal să se dispute în luna decembrie.

Abonamentele vor putea fi procurate de la casa de bilete a stadionului “Ilie Oană”.

Pentru săptămâna 02.07 – 08.07, programul va fi următorul:

– luni 02 iulie: orele 11.00-20.00;

– marţi 03 iulie – vineri, 06 iulie: orele 09.00 – 19.30;

– sâmbătă 07 iulie: orele 09.00 – 16.00;

– duminică 08 iulie: orele 09.00 – 14.00.

Din data de 09 iulie, casa de bilete va fi deschisă după următorul program:

– în zilele de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă: între orele 09.00 – 16.30;

– în zilele de marţi şi joi: între orele 12.00-19.30.

– duminica: închis;

Abonamentele pentru pensionari/elevi/studenţi vor fi emise doar pe baza prezentării, în original şi în copie, a talonului de pensie/carnetului de student sau elev, în limita unui singur abonament.

Totodată, FC Petrolul Ploieşti face cunoscute şi preţurile biletelor, valabile pentru meciurile de pe teren propriu din sezonul 2018-2019:

– Tribuna 0 – 25 lei.

– Tribuna I – 20 lei.

– Tribuna II – 12 lei.

– Peluze – 8 lei.

Check Also

Start în cantonamentul din Slovenia

După mai bine de două săptămâni în care s-au antrenat la Ploieşti, petroliştii au ajuns, …

Program Festival Ploiesti – Targ Domnesc editia a II-a

Primăria Municipiului Ploiești organizează cea de-a II-a ediție a Festivalului “Ploiești Târg Domnesc”, în perioada …

Lasă un răspuns

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com