Home / Actualitate / Ziua mondială fără pungi de plastic

Ziua mondială fără pungi de plastic

Zero Waste România se alătură demersului internațional și sărbătorește mâine Ziua mondială fără pungi de plastic. Vom desfășura acțiuni în București și în alte orașe din țară, alături de voluntari. Vom atrage atenția cetățenilor și companiilor asupra problemei poluării cu pungi de plastic. Apoi, îi vom invita să participe la o competiție cu premii oferite de Zero Waste România, Atelierul de Pânză, ALTERNATIVE, Natura fără plastic, REDU, Greenpeace Romania și Eubio.

 

Pungile de plastic reprezintă o problemă majoră pentru mediu și omenire. În data de 3 iulie, sărbătorim ziua internațională fără pungi de plastic. Iată de ce ar trebui să renunțăm la ele și cum vrem să îi determinăm pe consumatori să plece #fărăpungideplastic din magazine sau piețe, măcar pentru o zi.

 

㈅ De ce pungile din plastic de unică folosință sunt o problemă ㈅

 

Pungile de plastic reprezintă o problemă majoră pentru mediu și omenire. Statistici:

▷ 200: numărul de pungi de unică folosință aruncat anual de fiecare cetățean european;

▷ 500 de miliarde: numărul de pungi generat anual la nivel global;

▷ 1 milion: numărul de pungi de plastic consumate în fiecare minut;

 

🌱Plasticul nu dispare🌱

Din cauza pungilor, mor anual cel puțin 🐟 100.000 de viețuitoare marine și 🐦 1 milion de păsări. Apoi, din oceane, plasticul ajunge înapoi în 🍴 farfuriile noastre, prin 🍞 hrana consumată.

 

Ce este Ziua fără Pungi de Plastic ?

Ziua fără Pungi de Plastic este o zi în care ni se cere să acționăm pentru a stopa folosirea pungilor din plastic. Mișcarea a fost inițiată acum nouă ani în Barcelona, de către Organizația Rezero. Treptat, i s-au alăturat numeroase organizații la nivel internațional.

 

De Ziua fără Pungi de Plastic au loc numeroase acțiuni: refuzul pungilor de plastic, realizarea de instalații artistice din pungi de plastic, distribuirea de pungi reutilizabile etc.

 

Zero Waste Romania propune o acțiune menită să atragă atenția într-un mod constructiv atât cetățenilor, cât și comercianților, asupra impactului pe care îl au pungile de plastic asupra mediului. Pentru aceasta, am creat provocarea #fărăpungideplastic, susținută de Iulie fără plastic, Atelierul de Pânză, ALTERNATIVE, Natura fără plastic, REDU, Greenpeace Romania, Eubio, Artsapling.

În data de 3 iulie 2018, voluntarii noștri îi vor încuraja pe clienții magazinelor să achiziționeze cele necesare folosind cât de puține pungi de plastic reușesc. Cei mai perseverenți participanți vor fi răsplătiți cu un kit de supraviețuire fără plastic.

 

🏃 Ce vom face de Ziua fără Pungi de Plastic 🏃

 

  1. vom aborda oamenii care intră în magazine
  2. îi vom informa despre impactul pungilor de plastic asupra biodiversității
  3. le vom propune să participe la provocarea lansată, sugerând și câteva soluții
  4. îi vom ruga să se întoarcă la noi cu ceea ce au cumpărat
  5. îi vom ruga să încarce pe pagina evenimentului o fotografie cu ei și cu ceea ce au cumpărat
  6. la finalul campaniei, vom desemna câștigătorii: persoanele cu cele mai puține pungi de plastic raportat la numărul produselor achiziționate vor primi un kit de supraviețuire fără plastic.

 

🎁 Ce conțin kit-urile de supraviețuire fără plastic 🎁

 

👜 sacoșe pentru cumpărături de la Atelierul de Pânză, ALTERNATIVE, Natura fără plastic

👝 săculeți de la REDU

🍶 sticle reutilizabile de la Greenpeace Romania

🌱săpunuri din nuci de săpun de la Eubio

💋 produse homemade de igienă personală: pastă de dinți, deodorant, scrub

👃 batiste din bumbac organic

📚 cărți donate de voluntari

 

 

🌏 De ce este importantă acțiunea pentru contextul actual 🌏

În general, cetățenii consideră că acțiunile individuale sunt inutile în raport cu amploarea problemei. Prin acțiunea #fărăpungideplastic, vrem să demonstrăm că și micile gesture contează. Mai mult, vrem să atragem atenția companiilor că există cetățeni preocupați de schimbările climatice, pentru a le determina să acționeze și să îmbunătățească situația la nivel global, european și național.

 

Care este situația în Europa

 

Recent, Uniunea Europeană a propus o lege gândită pentru prevenirea și reducerea impactului anumitor tipuri de produse din plastic asupra mediului, mai ales asupra celui marin.

 

Aceasta cuprinde o serie de măsuri pentru a gestiona folosirea produselor din plastic de unică folosință. Printre măsuri, se numără de la eforturi de a interzice sau de a reduce cantitățile de deșeuri din plastic, până la etichetare sau scheme de responsabilitate extinsă a producătorului.

 

Totuși, actul nu stabilește ținte clare de reducere pentru recipientele cu

mâncare sau cănile pentru băuturi. Promite însă că va lua în calcul această posibilitate abia după șase ani de la transpunerea în legislație (abia în 2027).

 

Prin urmare, țările ar putea susține că iau măsurile necesare atâta timp cât reduc cantitățile, indiferent de cât de mici sunt reducerile. Același termen este înaintat și pentru revizuirea listei de produse la care face referire legislația. În plus, legea lasă posibilitatea prelungirii termenului.

 

Care este situația în România

 

Din 2019, în România va fi interzisă comercializarea pungilor din plastic cu mâner, subțiri, sub 50 de microni. Cele groase vor fi in continuare permise, pe motiv ca sunt reutilizabile. Deși este bine că această legislație există, vrem să atragem atenția autorităților că legea are nevoie de îmbunătățiri:

  • problema plasticului oxodegradabil nu este inclusă în legislația națională, deși Comisia Europeană a atras atenția asupra impactului său;
  • în România, au intrat pe piața deja producători de pungi biodegradabile care însă nu au efectuat încă teste pe infrastructura de compost din România;
  • interdicția ar putea încuraja ocolirea legii, prin urmare trebuie asigurată respectarea ei.

 

Mai mult, considerăm că aceeași interdicție ar trebui aplicată și pentru alte articole din plastic de unică folosință: paie, pahare, farfurii și tacâmuri din plastic, recipiente de polistiren, care în România nu se reciclează. Industria ar trebui stimulată să renunțe la a produce plastic greu de reciclat, cum ar fi recipientele din plastic pe care le găsim la detergenți. De asemenea, ar trebui să renunțe la a ambala în plastic alimente precum fructe și legume. Potrivit unui studiu recent, plasticul nu previne risipa alimentară, în unele cazuri, o amplifică.

 

Pentru mai multe informații despre acțiunea de mâine sau despre alte subiecte conexe, ne puteți contacta la datele de mai jos:

 

Contact Zero Waste România:

Irina Breniuc | irina.breniuc@zerowasteromania.org | 0741 554 500

Facebook ZWRO | Website ZWRO (va fi relansat în curând) | Website ZWEU

 

NOTE pentru editori:

Zero Waste România este o coaliție de organizații neguvernamentale și de grupuri locale informale, care militează pentru eficiența utilizării resurselor și pentru tranziția României către economia circulară, prin reducerea spre zero a deșeurilor, fără eliminarea lor în natură, îngroparea sau valorificarea energetică a acestora. Zero Waste România este filiala organizației internaționale Zero Waste.

Check Also

Program Festival Ploiesti – Targ Domnesc editia a II-a

Primăria Municipiului Ploiești organizează cea de-a II-a ediție a Festivalului “Ploiești Târg Domnesc”, în perioada …

Lucrari extindere retea canalizare strazi cartier Buna Vestire

Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic – Investiții,  informează cetățenii că, începând din data de …

Lasă un răspuns

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com