INFORMAŢIE DE PRESĂ

 

Primăria Municipiului Ploiești, prin Direcția Tehnic Investiții, informează cetățenii că, în prezent, se execută lucrări de asfaltare în intersecția Cioceanu., în cadrul lucrărilor de întreținere/reparații curente, care se execută până în data de 6 aprilie a.c.,  pe strada Mărășești – tronsonul dintre intersecția cu str. Cosminele si str. Eroilor.

 

Municipalitatea ploieșteană își cere scuze pentru disconfortul generat de aceste lucrări și îi roagă pe șoferi să opteze pentru rute ocolitoare, în contextul acestor lucrări.

 

Reamintim că, lucrările respective sunt  executate de SC Delta ACM`93 SA, în baza contractului având ca obiect „Delegare de gestiune a serviciului de construire, modernizare, reparare si întreținere a rețelei stradale, lucrări de artă, parcări (cu excepția celor aflate în administrarea altor entități) aflate în administrarea Consiliului Local al municipiului Ploiești, inclusiv echiparea tramei stradale cu elemente de mobilier urban”.

           

DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE

 

 

 

 

 

Check Also

SERVICIUL DE STARE CIVILĂ Suspendarea oficierii casatoriilor

SERVICIUL DE STARE CIVILĂ: Suspendarea oficierii casatoriilor

SERVICIUL DE STARE CIVILĂ. se suspendă depunerea declarațiilor de căsătorie și oficierea căsătoriilor în municipiul Ploieşti

Valabilitatea actelor de identitate se prelungește cu 90 de zile de la încetarea stăriide urgență

Valabilitatea actelor de identitate se prelungește cu 90 de zile de la încetarea stăriide urgență

Valabilitatea actelor de identitate se prelungește cu 90 de zile de la încetarea stăriide urgență. Document ori declarația de proprie răspundere

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com