Home / Evenimente / Animale și păsări abandonate într-o autoutilitară

Animale și păsări abandonate într-o autoutilitară

30 animale și păsări (19 câini, 9 iepuri și 2 păsări de curte) au fost descoperite astăzi, 02 aprilie 2018, în urma unei sesizări, de către polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului. Acestea erau abandonate într-o autoutilitară care se afla de câteva zile într-o parcare situată pe Șoseaua Nordului din municipiul Ploiești.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii locali au identificat autorul faptei, în persoana numitului R.C., în vârstă de 44 ani, domiciliat în Boldești-Scăeni, acesta fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1000 lei, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 228/2006.

S-a solicitat prezența la fața locului și a reprezentanților Direcției Sanitar Veterinare Prahova, iar animalele și păsările au fost preluate pentru acordarea de îngrijiri medicale și hrană de către personalul de specialitate din cadrul Administrației Parcului ”C. Stere” Bucov.

 

 

Check Also

SERVICIUL DE STARE CIVILĂ Suspendarea oficierii casatoriilor

SERVICIUL DE STARE CIVILĂ: Suspendarea oficierii casatoriilor

SERVICIUL DE STARE CIVILĂ. se suspendă depunerea declarațiilor de căsătorie și oficierea căsătoriilor în municipiul Ploieşti

Valabilitatea actelor de identitate se prelungește cu 90 de zile de la încetarea stăriide urgență

Valabilitatea actelor de identitate se prelungește cu 90 de zile de la încetarea stăriide urgență

Valabilitatea actelor de identitate se prelungește cu 90 de zile de la încetarea stăriide urgență. Document ori declarația de proprie răspundere

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com