Home / Actualitate / Ce a spus primarul Ploieştiului la Summit-ul european al regiunilor și orașelor, ediţia a -VIII-a

Ce a spus primarul Ploieştiului la Summit-ul european al regiunilor și orașelor, ediţia a -VIII-a

Primarul Ploieștiului, Adrian  Dobre, a participat, ieri,  în prima zi a  celui de-al  8-lea Summit european al regiunilor și orașelor, la  dezbaterile legate de coeziunea socială și integrare în regiuni și orașe, alături de Annika Annerby Jansson, președinta Consiliului Regional Skåne, Suedia, Philippe Close și  primarul orașului Bruxelles, Belgia, Marcelle Hendrickx, membru al Consiliului executiv Tilburg, Țările de Jos.

Cu această ocazie, primarul a punctat câteva dintre problemele oraşului, punând pe primul loc faptul că mulţi dintre ploieşteni lucrează în altă parte decât în oraşul lor, fapt ce conduce la afectarea dezvoltării generale al Ploieştiului.

“ Municipiul Ploiești se confruntă cu o migrație a forței de muncă, într-o comunitate de peste 200.000  de locuitori, 18.000 dintre ei vin la București, iar alții – 27.000 – pleacă spre zonele care s-au dezvoltat în jurul orașului.

Lucrul acesta afectează dezvoltarea orașului în sine și, din nefericire, nu a existat o politică coerentă, care să vină și să oprească acest fenomen și să dezvolte fostele zone industriale din municipiul Ploiești.

Noi, în momentul de față, avem o astfel de politică. Ploiești a fost un municipiu foarte dezvoltat și, în momentul de față, se află în top 10 la dezvoltare și putere financiară. Dar fără politică și o strategie foarte bine puse la punct, în viitor această bogăție pe care o are,  se va degrada.

Pe de altă parte, sunt zone mai puțin dezvoltate ale Ploieștiului, pe care dorim sa le revitalizăm, și unde intervenim cu ajutorul fondurile europene. Avem un proiect și o finanțare europeană de 7 milioane de euro, prin care noi am constituit un Grup de Acțiune Locală și sprijinim zonele defavorizate din municipiul Ploiești pe parte de infrastructură, prin programe de reconversie profesională sau de pregătire profesională.

Municipiul Ploiești a depus, în această perioadă, proiecte de peste 140 de milioane de euro pe infrastructură și mobilitate și în strânsă legătură cu ceea ce înseamnă reducerea componentei de carbon. Toate aceste acțiuni vor duce la sprijinirea dezvoltării economice și la progresul comunității, obiectiv care se regăsește în strategia Uniiunii Europene”, a declarat Dobre

Articol preluat de pe:www.https://prahovaeconomica.eu

Check Also

Olimpiada națională la disciplinele din aria curriculară “Tehnologii”,

Primăria Municipiului Ploiești și Liceul Tehnologic  „Elie Radu” Ploiești organizează, în perioada 22- 26 aprilie …

„Plantăm fapte bune în România”

„Plantăm fapte bune în România” a încheiat cel mai reușit sezon de împădurire din istoria …

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com