Home / Actualitate / De Sfânta Maria, bugetarii vor avea trei zile libere

De Sfânta Maria, bugetarii vor avea trei zile libere

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat la începutul ședinței de guvern de astăzi că angajații din sectorul public vor avea trei zile libere cu ocazia Sărbătorii Sfintei Maria. 

”Avem astăzi o veste bună și pentru angajații din sectorul public. vor avea o mică vacanță în a doua parte a lunii august pentru că 15 august, Adormirea Maicii domnului este zi liberă, stabilim ca și 16 și 17 august să fie zile nelucrătoare pentru a oferi astfel românilor câteva zile de odihnă. Vor face excepție locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă, precum și magistrații și personalul din instanțele judecătorești, implicate în procese cu termene în zilele de 16 și 17 august și bineînțeles, participanții la aceste procese”, a explicat viorica Dăncilă.

Aceasta nu a precizat, deocamdată, când vor fi recuperate aceste zile

Check Also

„Plantăm fapte bune în România”

„Plantăm fapte bune în România” a încheiat cel mai reușit sezon de împădurire din istoria …

Programul pentru transportul public local de persoane va fi asigurat astfel

Programul pentru transportul public local de persoane va fi asigurat astfel

Programul pentru transportul public local de persoane va fi asigurat astfel Programul pentru transportul public …

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com