Home / Evenimente / “Ora Pământului”

“Ora Pământului”

Ploiești, 20  martie 2018

            COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

 

            Primăria Municipiului Ploiești, prin Regia Autonomă de Servicii Publice Ploiești, susține și anul acesta evenimentul “Ora Pământului”, o acțiune ecologică organizată de către World Wilde Fund for Nature și Earth Hour Romania.

 

            “Ora Pământului” va fi marcată la Ploiești, sâmbătă – 24 martie 2018, în intervalul orar 20.30-21.30.

 

În acest context, municipalitatea ploieșteană a decis ca, în perioada de timp precizată, iluminatul public să fie oprit în zona centrală, respectiv Centrul Civic și Bulevardul Independenței, pentru a se atrage atenția asupra necesității de limitare a emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și asupra problemelor grave cauzate de schimbările climatice cu care se confruntă planeta noastră, dar și pentru ca cetățenii să realizeze că este necesar să facem lucruri benefice pentru mediul înconjurător.

 

Facem apel la ploieșteni să susțină evenimentul “Ora Pământului”, iar în data de 24 martie, între orele 20.30 – 21.30 să oprească consumul de energie din locuințe, devenind astfel voluntari în cadrul campaniei ce se desfășoară la nivel mondial.

 

Reamintim că, în fiecare an, în ultima sâmbătă din luna martie, milioane de oameni, instituții și companii sting luminile timp de o oră, alăturându-se celui mai mare eveniment de sensibilizare privind problemele de mediu din istorie – Earth Hour.

 

Din 2011, Earth Hour a intrat în etapa Mai mult decât o oră pentru planetă (Beyond the Hour), în care oamenii de pretutindeni sunt îndemnați nu numai să stingă lumina pentru o oră, ci să se angajeze în acțiuni responsabile față de factorii de mediu, în fiecare zi, și să-și schimbe comportamentul pentru a avea un impact mai mic asupra naturii.

În anul 2013, municipiul Ploiești a luptat pentru a deveni Capitala Earth Hour, iar competiția ne-a oferit apreciatul loc III.

           

            DIRECȚIA COMUNICARE, RELAȚII PUBLICE

Check Also

SERVICIUL DE STARE CIVILĂ Suspendarea oficierii casatoriilor

SERVICIUL DE STARE CIVILĂ: Suspendarea oficierii casatoriilor

SERVICIUL DE STARE CIVILĂ. se suspendă depunerea declarațiilor de căsătorie și oficierea căsătoriilor în municipiul Ploieşti

Valabilitatea actelor de identitate se prelungește cu 90 de zile de la încetarea stăriide urgență

Valabilitatea actelor de identitate se prelungește cu 90 de zile de la încetarea stăriide urgență

Valabilitatea actelor de identitate se prelungește cu 90 de zile de la încetarea stăriide urgență. Document ori declarația de proprie răspundere

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com