Home / Actualitate / PROETIC: ETICĂ + TRANSPARENȚĂ + INTEGRITATE – CORUPȚIE

PROETIC: ETICĂ + TRANSPARENȚĂ + INTEGRITATE – CORUPȚIE

PROETIC:

 ETICĂ + TRANSPARENȚĂ + INTEGRITATE – CORUPȚIE

 

 

MUNICIPIUL PLOIEȘTI/cabinet primar, în calitate de Beneficiar, alături de Fundația Terra Mileniul III implementează în perioada noiembrie 2018 – martie 2020 proiectul „Proetic: etică + transparență + integritate – corupție”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.

Miercuri, 10 aprilie 2019, ora 13:00, la sediul Primăriei Municipiului Ploiești, sala de sedinte de la sediul Primariei Municipiului Ploiesti din Piata Eroilor nr. 1A,  va avea loc conferința de lansare a proiectului.

Sunt așteptate 20 de persoane, membri ai echipei de implementare, reprezentanți ai administrației publice, ai societății civile, persoane din grupul țintă, precum și reprezentanți ai mass-mediei.

Vor fi abordate teme precum: activitățile derulate în cadrul proiectului, serviciile oferite în cadrul acestuia, partenerii implicați, instrumentele care vor fi realizate prin proiect, rezultatele și indicatorii stabiliți ce se doresc a fi atinși prin intermediul proiectului.

Agenda evenimentului

Despre proiect

„Proetic: etică + transparență + integritate – corupție” este un proiect prin care o instituție publică și o organizație non-guvernamentală vor adopta o serie de măsuri menite să prevină corupția și să crească nivelul de educație al personalului care își desfășoară activitatea în instituții publice și nu numai prin aplicarea normelor, măsurilor și procedurilor în materie de etică, integritate și anticorupție.

Obiectivul general al proiectului îl constituie creșterea transparenței, eticii și integrității la nivelul Municipiului Ploiești, prin implementarea măsurilor mai sus menționate.

Prin intermediul activităților proiectului se urmărește informarea, conștientizarea și responsabilizarea comunității și a personalului din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești cu privire la măsurile de anticorupție reglementate de legislația națională prin adaptarea Codului de etică și integritate; prin intermediul proiectului se vizează adoptarea unor mecanisme și proceduri prin care vor fi asigurate transparența; prin promovarea unor măsuri pentru prevenirea și combaterea corupției și nu în ultimul rând, prin promovarea dialogului cu societatea civilă prin intensificarea implicării acesteia în procesul de monitorizare și evaluare a implementării măsurilor anticorupție adoptate.

Conform contractului de finanțare, valoarea totală a proiectului este 287.884,82 lei, din care 282.127,11 lei reprezintă valoarea eligibilă nerambursabila, iar entitatea finanțatoare este reprezentată de Uniunea Europeană.

Mai multe detalii despre proiect, precum și etapele derulării acestuia vor fi publicate pe site-ul solicitantului și al partenerului.

Cod proiect 118799

Componenta 1 – CP1/2017 – Sprijinirea măsurilor referitoare la prevenirea corupției la nivelul autorităților şi instituțiilor publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate

Axa Prioritară – Administrație publică şi sistem judiciar accesibile şi transparente

Operațiunea –  Creșterea transparentei, eticii şi integrității în cadrul autorităților şi instituțiilor publice

 

Contact beneficiar:                                                              Contact partener:   

Minodora Farcaș                                                                   Georgiana-Cătălina Marcu

Manager de proiect                                                               Expert comunicare

Tel: 0721048128                                                                    Tel: 0725425330

Email: alina.farcas@ploiesti.ro                                              Email:marcugeorgianacatalina@gmail.com

Check Also

„Plantăm fapte bune în România”

„Plantăm fapte bune în România” a încheiat cel mai reușit sezon de împădurire din istoria …

Programul pentru transportul public local de persoane va fi asigurat astfel

Programul pentru transportul public local de persoane va fi asigurat astfel

Programul pentru transportul public local de persoane va fi asigurat astfel Programul pentru transportul public …

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com