Home / Actualitate / Romănia, o nouă campanie în ”Olimpia”

Romănia, o nouă campanie în ”Olimpia”

Romănia voleiului feminin și masculin, la nivel sub 19 și 20 de ani, își dorește o nouă calificare la Campionatul European. Turneele din runda a doua a fazei preliminare se desfăşoară în perioada 26 – 29 aprilie la Sala Sporturilor ”Olimpia” din Ploiești. Naționala feminină, va combate în grupa F preliminară, acolo unde Adelina Ungureanu și celelalte fete vor înfrunta, pe rănd, Belarusul, Belgia și Franţa.

Câştigătoarele celor şapte grupe preliminare vor obţine „biletele” pentru turneul final, programat în luna septembrie, în Albania. Iar ocupantele poziţiei a doua şi cea mai bună echipă de pe locul al treilea vor evolua în runda a treia de calificare, pentru ultimele patru locuri disponibile la Europene. În naționala Romăniei se remarcă și prezența voleibalistelor Alexia Căruțașu, Adina Ionescu și Francesca Alupei, care tocmai au obținut calificarea, cu naționala under 17, la Campionatul Mondial și la Jocurile Olimpice de Tineret.

Reprezentativa masculină, la categoria sub 20 de ani, va deschide seria zilelor de volei internațional. România se află în grupa E preliminară, urmând să întâlnească, în ordine, formaţiile Suediei, Austriei şi Germaniei. Câştigătoarele celor opt grupe preliminare vor promova direct la turneul final al Campionatului European, programat în luna iulie, în Olanda şi Belgia. Ocupantele poziţiei secunde se vor confrunta în runda a treia preliminară pentru celelalte două locuri disponibile la turneul final. Căpitanul echipei masculine este proaspătul campion cu Tricolorul, Ovidiu Darlaczi, acesta fiind un jucător de bază al naționalei.

Preliminarii CE U20 (m): Programul Grupei E

Joi, 26 aprilie

15.00 Austria – Germania

17.30 România – Suedia

Vineri, 27 aprilie

20.00 Suedia – Austria

Sâmbătă, 28 aprilie

17.30 Germania – Suedia

20.00 România – Austria

Duminică, 29 aprilie

20.00 Germania – România

Preliminarii CE U19 (f): Programul grupei F

Joi, 26 aprilie

20.00 Belarus – România

Vineri, 27 aprilie

15.00 Franța – Belarus

17.30 România – Franța

Sâmbătă, 28 aprilie

15.00 Belgia – Franța

Duminică, 29 aprilie

15.00 Belgia – Belarus

17.30 România – Franța

Articol:http://ligaluiadita.ro/

Check Also

SERVICIUL DE STARE CIVILĂ Suspendarea oficierii casatoriilor

SERVICIUL DE STARE CIVILĂ: Suspendarea oficierii casatoriilor

SERVICIUL DE STARE CIVILĂ. se suspendă depunerea declarațiilor de căsătorie și oficierea căsătoriilor în municipiul Ploieşti

Valabilitatea actelor de identitate se prelungește cu 90 de zile de la încetarea stăriide urgență

Valabilitatea actelor de identitate se prelungește cu 90 de zile de la încetarea stăriide urgență

Valabilitatea actelor de identitate se prelungește cu 90 de zile de la încetarea stăriide urgență. Document ori declarația de proprie răspundere

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Powered by themekiller.com anime4online.com animextoon.com apk4phone.com tengag.com moviekillers.com